Adnan Guso, 44 de ani, a fost portar al unor echipe ca Universitatea Craiova, Dinamo, FC Argeș sau Pandurii Târgu Jiu. Ex-goalkeeperul născut la Sarajevo a povestit perioada cumplită trăită în Bosnia, în plin război, conflict ce a durat din 1992 în 1995 și s-a soldat cu sute de mii de victime.
Conflictul armat s-a încheiat cu acordul de pace de la Dayton semat la data de 21 noiembrie 1995.
„Nu vorbesc despre război pentru că am prieteni croați, prieteni sârbi și, dacă vorbesc, cineva ar putea să fi deranjat de ce spun. Noi, aici, preferăm să nu vorbim despre asta. Înainte de război, în Sarajevo erau 100.000 de sârbi. Când a început războiul au plecat mulți, au rămas poate 20.000. Bosniacii au făcut tot posibilul ca sârbii care au rămas să fie bine tratați. Când a început războiul, mergeam la școală și făceam antrenamente într-o sală mică.
Așa puteam fi protejați să nu vedem explozii, să nu auzim cum se trăgea, să nu fim loviți. După doi ani, am început să ieșim să ne antrenăm și afară. Din Sarajevo nu s-a putut ieși patru ani. A fost înconjurat de forțele sârbe.
Era un singur tunel care a fost săpat sub pista de aeroport, avea 800 de metri lungime. Și acum e acolo, e muzeu. Când a venit Marin Condescu la Sarajevo, l-am dus să vadă tunelul. Deși nu e mare, pentru Sarajevo tunelul a reprezentat viața”, a spus Adnan Guso, conform GSP, care avea aproape 17 ani atunci când a pornit războiul, iar finalul conflictului l-a găsit ca soldat în armata bosniacă.
La începutul anului 1992, Bosnia – Herțegovina era în război și din cauza destrămării fostei Iugoslavii. Bosnia era formată din musulmanii bosniaci (44%), sârbii creștini ortotocși (33%) și croații catolici (17%).
“Am jucat pe Kosevo, Zeljeznicar contra Sarajevo. Deși era aproape linia de război, noi am crezut că nu se va întâmpla nimic, că ei vor vedea că e un meci de fotbal. Spre finalul partidei, lunetiștii sârbi au început să tragă pe teren. Eu am nimerit în poarta asupra căreia nu se putea trage. Era un unghi închis. Dar ceilalți jucători au fugit spre vestiare sau au intrat în canelele din jurul terenului pentru a nu fi omorâți. Ne aducem aminte și acum, noi cei care am jucat în meciul ăla, de ziua aia. După meci, am ieșit normal din stadion. Eram totuși obișnuiți cu focul de arme, cu explozii. După doi-trei ani, lumea s-a obișnuit cu războiul. Pentru fiecare, o nouă zi însemna o nouă viață. Nimeni nu știa dacă mai prinde ziua următoare”, a mai spus Guso pentru sursa citată.
„Am fost luat în armată în 1995 și am nimerit pe front. Am mers în prima linie…asta e viața. Am văzut mulți morți…Copii morți. Am dus răniți la spital, oameni morți, dar nu am fost afectat de acest sindrom post-traumatic”, a afirmat fostul portar. Guso povestea în trecut: „Opt rude mi-au murit în timpul conflictelor. Am prins ca militar ultimele șase luni de război. N-am avut încotro. Ori mă duceam să lupt, ori… Nu exista altă alternativă, să înțelegeți. Urăsc armele de atunci, nici nu vreau să văd sau să mă apropii de ele”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER